1 Decembrie – sărbătoarea de suflet a românilor.

rosu-galben-albastru

Gerul de afară nu ne împiedică să gândim şi să simţim româneşte. Aşa cum energia soarelui concentrată într-un punct încălzeşte, tot aşa ziua de 1 Decembrie concentrează în ea toată energia românilor, îndrăznesc să spun, de pretutindeni.

În această zi avem un sentiment identic cu al sportivilor de pe ultima treaptă a unui podium, cărora în semn de omagiu şi recunoştinţă, li se intonează acordurile imnului naţional. Trăirea  de neegalată mândrie, din astfel de momente, ne inundă piepturile şi ne face să simţim pulsul real al naţiunii. Tot ce atingi în această zi de sărbătoare ar trebui să poarte însemnele trecutului nobil şi de neatins din conştiinţa neamului. În fapt, acesta este rostul nostru, de a perpetua o naţiune celebrând-o, făcând-o să conteze pentru fiecare cetăţean în parte.

Ce înseamnă pentru noi să ne simţim români?

Înainte de toate, citind aceste rânduri înţelegi că ele se adresează sufletului tău, uneori greu încercat. Mai apoi înţelegi că a fi român înseamnă a dărui, pentru asta face parte din gena noastră naţională. Şi nu în ultimul rând, a fi un bun român ar trebui să fie un pleonasm grav, ce ne lezează onoarea.

Ei bine, 1 Decembrie este despre onoare, înainte de orice altceva. Curajul nostru de a înfăptui, dorinţa de a izbândi ne fac azi să avem privilegiul de a fi. De a fi Români. Cu „R” mare. Noi cinstim şi onorăm numele şi renumele, fiecare în parte, cu ceea ce avem fiecare mai valoros de dat. Nu de luat. Noi trebuie mai întâi să dăm naţiunii şi apoi ea ne va returna nouă şi bunăstare şi prietenie. Nu există bunăstare fără concordie şi prietenie cum nu există prietenie fără bună stare. Poate că este important ce ne dă naţiunea, dar mi se pare mult mai important ce dăm noi naţiunii. Ce contribuţie importantă avem, fără a emite pretenţii, ci doar aşa ca să ne simţim bine. Să ne simţim români, nu doar cetăţeni ai universului.

Pentru ca noi să putem rosti fără teamă şi cu multă forţă în glas, clar şi răspicat româneşte, s‑au scris cu sânge munţi de cărţi de istorie. Sacrificiul înaintaşilor noştri nu va fi fost în zadar dacă vom reuşi, atunci când acordurile imnului naţional ne gâdilă orgoliul, să strivim cu colţul ochiului o lacrimă, în semn că ne pasă.

O lacrimă sărată şi amară… dar izvorâtă din ochiul care râde şi se bucură româneşte.