Incinerat sau îngropat – aceasta-i întrebarea!

Îngropat sau incinerat?

Dacă ai avea o comoară, unde ai îngropa-o pentru a o şti ferită de cele rele?…

incinerator

Incinerator

Recentele evenimente datorate mult mediatizatei plecări din lumea noastră vie a îndrăgitului actor, regizor şi scenarist marele cineast Sergiu Nicolaescu mi-au prilejuit un moment de reflexie. Paradoxal, moartea artistului ne-a permis să continuăm dilema existenţială a lui Shakespeare: a fi sau a nu fi incinerat sau îngropat.

Iată că după o viaţă ca o capodoperă, artistul nu a avut un sfârşit cu final aşteptat. Nu doar viaţa i-a fost enigmatică ci şi trecerea în nefiinţă. Totuşi, din punctul meu de vedere, se pare că filmul trecerii spre cele veşnice nu a fost extrem de bine regizat. Cel puţin gustul amar lăsat de moartea televizată a nemuritorului m-a uluit şi m-a făcut să cred că nu a existat nici o regie prealabilă. Moartea vine pe neaşteptate. Dar vine inevitabil şi implacabil. Iar noi trebuie să fim pregătiţi pentru asta.

Morţile sunt diferite dar produc acelaşi gol în suflet oricum s-ar întâmpla. Există o distincţie însă. Dacă viaţa ta ai dat-o altora, tu nu mori. Vorba lui Florin Piersic: „un actor moare atunci când îi moare ultimul spectator”. Moartea este una, existenţa post mortem este alta. Pe lângă latura spirituală care trăieşte prin creaţiile noastre, mai existăm fizic sub o formă materială. Ne place ori nu, corpurile noastre nu pot suporta povara anilor multă vreme. De aceea este interesant să vedem cum şi cine decide care este forma aceasta fizică prin care urmează să străbatem veacurile după ce energia din noi se scurge.

Deşi am citit că putem deveni îngrăşământ ecologic pentru flori sau chiar diamante, cele două forme rezonabile social pentru tranziţia la cele veşnice par a fi înhumarea şi incinerarea.

Dacă înhumarea, forma clasică terestră de „conservare” a rămăşiţelor pământeşti este consacrată în mentalul nostru colectiv constatăm că ea are şi anumite conotaţii. Nu este vorba doar de cele religioase ci şi cele de ordin epidemiologic, politic, ideologic, privind respectul şi onoarea, dar şi cele psihice, până la urmă, pentru urmaşi.

Incinerarea este o practică mai des întâlnită în alte ţări sau comunităţi, la noi se pare fiind împotriva practicilor religioase, în special pentru cultul ortodox. Căutând în DEX am descoperit definiţia, ce m-a pus pe gânduri. Sper ca până la final să afli şi de ce.

INCINERÁRE s. 1. incinerație, (livr.) cremațiune. (~ gunoaielor.) 2. ardere, incinerație. (~ unui om decedat.)

Alegi sau ţi se dă?

Ok, mori. Cine are dreptul să decidă una sau alta dintre formele sub care devii „conservă”.

Aici ar trebui analizate mai multe aspecte. Argumentul economic: este mai ieftin să incinerezi decât să îngropi. Sunt situaţii, probabil din ce în ce mai numeroase, unde nu sunt spaţii de cimitire ori există cimitire unde mormântul poate fi concesionat pentru o perioadă.

Din punct de vedere medical se obişnuieşte ca în cazul anumitor boli care pot produce epidemii, mortul să fie închis ermetic înainte de înhumare. Poate n-ar fi rea şi o recomandare spre varianta incinerării. Dacă în cazul prelevărilor de organe de la persoane aflate în moarte clinică s-a putut trece atât bariera morală cât şi cea legală consider că nici la tranziţia spre moarte nu este altceva decât o barieră psihică de acceptare a unei alternative.

Multă vreme, cei care au ales incinerarea au făcut-o din motive ideologice, cu intenţia clară de a respinge noţiunea creştină de demnitate a templului sufletului – trupul – ca locaţie a Duhului Sfânt şi doctrina creştină a învierii morţilor.

Problema alegerii stă între două lumi: lumea celui ce nu mai există şi lumea celor ce rămân. Deciziile sunt DOAR ale celor vii. Într-o viaţă de om, aparţinătorii îşi mută ideile de la unul la altul astfel încât există credinţa conform căreia ultimele dorinţe trebuiesc îndeplinite. Se uită de fapt că aceste dorinţe au fost spuse în diferite contexte interpretabile de multe ori, ca să nu spun controversate. De aceea decizia este a celor ce rămân să facă onorurile şi să plătească facturile. Am zis „onoruri”? Ei da. Avem o istorie şi un cult al identităţii datorită acestor onoruri. Noi, fără istorie şi memoria celor care nu mai sunt, am fi doar nişte biete animale sociale. Ei ne dau repere ale existenţei şi poate un grad de comparaţie în viaţa noastră. Şi ne mai dau ceva: un loc unde să-i plângem atunci când trecem pe lângă ei, cu intenţie ori nu. Cum rămâne cu decizia înhumare vs. incinerare?

„Decizia” aparţine mortului
dacă şi-a exprimat-o în formă materială, deplin conştient,
când a fost viu.
În orice altă situaţie decizia şi remuşcările aparţin celor rămaşi.

Să detaliem puţin. Pe baza informaţiilor pe care le are, pe baza cutumelor sociale, pe baza conceptelor şi perceptelor pe care le adoptă, pe baza valorilor la care aderă, o persoană poate decide – pe timpul vieţii – care este modalitatea de părăsire a acestei lumi în forma materială, cu condiţia să fie exprimată la fel de material: filmat, înregistrat, în scris. Nimeni şi nimic nu ar trebui să contravină unei decizii personale, exprimate în faţa unor persoane care nu au interese personale rezultate după moartea împricinatului. Pentru că, vorbind de decizii, în mod clar persoanele ce au un cât de mic interes pot lua altfel de decizii decât cele ale răposatului. Şi într-un sens şi în altul. Iar dacă decizia este a celor ce rămân, e clar că va conţine o doză maximă de subiectivism, mai ales atunci când „baza materială” sau „masa succesorală” este consistentă. Dacă nu există o formă materială a expresiei voinţei mortului, probabil că decizia celor ce rămân ar trebui să fie bazată EXCLUSIV pe baza valorilor la care decedatul a aderat pe timpul vieţii.

IAD sau RAI?

Articolul acesta a fost prilejuit, aşa cum am scris, de dispariţia maestrului Sergiu Nicolaescu. De aceea mă şi vă întreb: huiduielile adresate celei ce a rămas în urmă oare erau îndreptăţite? Locul genialului este în rai sau în iad?

Nimeni nu ştie.

O viaţă a trăit cu anumite valori în suflet. Sincer. Cinstit cu el însuşi. Onest cu ceilalţi.
În final a ajuns să plece ca de la casă pustie. Lipsit de onoarea şi respectul cuvenit. Asta e durerea.
Minima moralia spunea că societatea trebuie să-i întoarcă în vre-un fel măreţia care el i-a dăruit-o. Era obligată să o facă. Preoţii există astăzi şi se bucură de prestigiu şi datorită lui Sergiu Nicolaescu care i-a apărat pe timpul lui Ceauşescu.  Ca atare nu concep că dacă maestrul ar fi ştiut toate detaliile privind incinerarea să nu fi fost în vre-un fel alterată decizia sa. Pe de altă parte, tocmai datorită acestei lipse de informare, soţia şi sora sa puteau schimba decizia, care era una istorică.

Pentru B.O.R. ar putea fi de asemenea un semnal de alarmă ceea ce s-a întâmplat. A trimis oare un preot în perioada de convalescenţă pentru a se asigura că sufletul artistului are parte de asistenţă religioasă? Cărămida de bază a acestei asistenţe religioase în armată bănuiţi cine a făcut-o? Ar fi putut afla acest preot cu mult timp înainte despre intenţia sa privind incinerarea? Cu siguranţă, da. Dacă muribundul, enoriaşul îşi mărturiseşte dorinţa în faţa preotului, nu văd de ce s-ar opune biserica să pecetluiască o viaţă de glorie.

În felul cum a plecat, marele erou a fost păcălit de biserică, păcălit de cele mai apropiate suflete şi apoi „tradus” de întreaga societate. Chiar dacă decizia lui a fost să fie incinerat, el nu a bănuit nici o secundă consecinţele. Trebuia să plece ca un adevărat erou. Nu în urale de „ruşine” ci în aplauze şi cu sunet de fanfară. În opinia mea, conform aşteptărilor…

Trebuia îngropat ca un rege, nu ars ca un câine vagabond.
Sufletul său merita să fie în rai (loc cu verdeaţă), nu în iad (foc).
El nu a fost o povară, ci o comoară.

Încă o dată se dovedeşte că nu ştim să ne tratăm valorile. Ele în modestia lor nu vor să fie remarcate, deşi sunt remarcabile.

Sunt curios de ce Biserica Romano-Catolică permite serviciul religios la incinerări. Mai jos este un necrolog din 2010 care dovedeşte că practica slujbelor de incinerare este contemporană:

Scriitorul Mircea Micu ne-a părăsit. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Mâine, marţi, 20 iulie, va fi depus la capela Crematoriului din Vitan Barzeşti între orele 10-13. La ora 13, va avea loc slujba de incinerare. La ora 15, va fi parastasul. Luni, 19 iulie 2010.

Biserica Catolică a anulat interdicţia privind incinerarea, dar nu consideră că incinerarea şi îngroparea sunt metode egal valide. Totuşi se constată o creştere a acceptării acestei forme de funeralii.

Biserica încurajează îngroparea şi descurajează incinerarea

Pentru Biserică, îngroparea este regula, iar incinerarea excepţia – conform lumii catolice.

 

INCINERARE SAU INGROPARE ?

După moarte, trupul rămâne fără fărâma de divinitate – sufletul. Fără suflare, celulele ce stau încă laolaltă sunt doar celule moarte. Nu cred că e aşa de important pentru trup dacă e mâncat de viermi sau e transformat în cenuşă.
Importanţa este DOAR una pur religioasă:
creştinăînmormântare, alte religii non-creştine sau ateism – ardere.

Prin incinerare reducem totul la cenuşă. Cuvântul „incinerare” este romanizarea cuvântului francez „incineration”, sinonim cu neologismul „cremaţiune”, de la latinescul „cremare”, francezul „cremation”.  În antiteză termenii „înhumare, îngropare şi înmormântare”, înseamnă depunerea corpurilor celor morţi în pământ. Prin înhumare descompunerea trupului este lăsată pe seama naturii, fără nici o intervenţie umană, în timp, în mod natural.

inhumare vs. incinerare

Înhumare vs. incinerare

Nu este aşadar o problemă simplă luarea acestei decizii: incinerare sau înmormântare. Nici persoana care să ia acestă decizie nu este extrem de uşor de stabilit. Răspunderea şi mai ales remuşcările sunt cel mai cumplit supliciu ce pot să îl/o afecteze mult timp după ce totul se va fi terminat.

Cele două practici,  înmormântarea şi incinerarea, sunt legate de concepţii diferite despre om. Diferenţele dintre ele constă sunt de ordin juridic, de ordin medico-sanitar, de ordin administrativ, de ordin teologic, dar şi de morală. Amândouă riturile există din vechime la noi în ţară dar practica înhumării este mai veche şi mai răspândită decât incinerarea.

Se pare că mai mulţi preferă pusul la „saramură”  cu lemn de esenţă tare decât „conservarea” la… borcan.

Deşi macabră, încadrată la umor negru trebuie spun o poantă, că-mi stă pe limbă:
– Cum doriţi să fi tratată după deces?
– Împăiată dacă se poate  şi dusă la noră acasă… laughing

Pentru a reveni la tonul sobru, echilibrat, pentru a feri de banalizare un concept aşa profund precum este călătoria „de după” trebuie să fac remarca că moartea este parte a vieţii. Mai la final. Cred cu tărie că trebuie să aspirăm la acel „loc de odihnă”, „loc cu verdeaţă” mai degrabă decât la praful de stele rezultat din zdrobirea oaselor arse cu concasorul. Trupul ne aduce aminte de o persoană, în timp ce cenuşa este mai degrabă privită ca un lucru. Trupul uman nu este ceva menit a fi distrus. Incinerarea este într-un fel avortul cadavrului. Iar un creştin nu ar trebui să accepte practica incinerării  pentru că prin asta îşi pecetluieşte de fapt ateismul sau dezlipirea de creştini şi valorile acestora. Persoanele ce optează pentru incinerare probabil nu au fost nici o clipă creştine în viaţa lor. Sau s-au depărtat treptat de credinţă, apropiindu-se de alte concepte filozofico religioase în care se încurajează alte forme de „păstrare” decât înhumarea.

Deşi există liberul arbitru al fiecăruia, există şi opţiunile pe care le-am prezentat şi fiecare are dreptul de a alege ar fi bine să cugetăm la comportamentul de milenii al întregii omeniri privind îngroparea şi incinerarea:
 

Îngropăm comoara! Incinerăm gunoiul

 

 

 

 

 

Share

One Response to Incinerat sau îngropat – aceasta-i întrebarea!

Subscribe to our Newsletter

Anunţă prietenii

Share

RSS Stiri şi Evenimente din Oradea

  • Muzeul Țării Crișurilor ne așteaptă cu expoziții interesante 17/11/2019
    Un centru cultural incitant!   17 Noiembrie 2019 10:30 Bihorenii și turiștii au ce vizita în materie de muzee, în orașul nostru! În săptămâna 18 – 24 Noiembrie 2019, la Muzeul Ţării Crişurilor – Complex muzeal se pot vizita următoarele expoziţii: În sediul din Str. Armatei Române nr. 1/A: Expoziţia de pictură a artistului plastic Ioan Aurel Mureşan, EROTIKONIA Expoziţia Un […]
  • Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural ne așteaptă cu expoziții interesante 16/11/2019
    Un spațiu cultural incitant!   16 Noiembrie 2019 15:00   Cetatea Oradea reprezintă un centru cultural complex și găzduiește Muzeul Orașului Oradea. Iată ce expoziții vor putea vizita bihorenii și turiștii în săptămâna 19 – 24 Noiembrie 2019: Expoziții temporare: – „Arta de a dărui: Picasso, Matisse, Dali, Klimt”, lucrări de grafică și litografii semnate de cei […]
  • De Ziua Națională, concert extraordinar „Din suflet de român” 16/11/2019
    La Mulți Ani, România!   16 Noiembrie 2019 11:30 Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Regina Maria şi Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” ne invită Duminică, 01 Decembrie 2019, de la orele 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea pentru a sărbători, în premieră, împreună cu frați de peste Prut, Ziua Națională a României, prin Concertul […]
  • Circa 100 de ciobănești belgieni și olandezi vor putea fi admirați în weekend, în Oradea 15/11/2019
    Frumusețe și istețime canină.   15 Noiembrie 2019 13:00   Club Ciobănești Belgieni și Olandezi (CCBO) este membru al Asociației Chinologice Române și membru al Federației Mondiale Berger Belge. Acesta organizează în perioada 15 – 17 Noiembrie 2019 prima ediție a Campionatului Club Ciobănești Belgieni și Olandezi, în Cetatea Oradea. La competiție vor participa circa […]
  • Invitație la film gratuit: „Todo sobre mi madre” din 1999 15/11/2019
    Pe final de săptămână, un nou film interesant.   15 Noiembrie 2019 09:30 Cineclub Marienbad ne invită, din nou, la film! Vineri, 15 Noiembrie 2019, începând cu ora 17:30, va rula, în Mediateca Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, pelicula „Todo sobre mi madre”, producție din anul 1999, scrisă și regizată de Pedro Almodóvar. În film, Manuela, o mamă singură, își pierde […]