“No great genius has ever existed without some touch of madness” ~ Aristotle

Eram la sărbătorirea obţinerii definitivatului în învăţământ.

La un moment dat, una din personalităţile participante la mini-festinul organizat cu puţin fast dar cu multă dăruire şi apreciere, mi s-a adresat sec:

– Ce bei?
– Nu beau.

– De fumat, fumezi?
– Nu – am răspuns eu – cu inocenţa vârstei proaspătului ieşit de pe băncile şcolii şi mai proaspătului intrat în breaslă.

– Ai grijă „dacă nu ai nici un viciu, nu poţi avea virtuţi”. Acum ţi le poţi crea singur apoi te vor crea ele pe tine.

De atunci a trecut multă vreme. Dialogul este încă proaspăt în mintea mea, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Fraza rostită ca o sentinţă m-a intrigat, mai ales că la aceea vârstă ziceam eu nu aveam vicii. Am reţinut-o, dar nu am interiorizat-o pentru că mi se părea o blasfemie, mai ales la adresa celor care încearcă din răsputeri să fie oneşti, demni şi impecabili. Cu timpul am căutat în preajma mea, mai întâi, apoi în cercuri din ce în ce mai largi, esenţa.

Înainte de a trage concluzii, ar fi bine să meditezi. A avea vicii nu are totdeauna Continue reading →